Printului digital

Trenduri în industria printului digital

Noutăți

 

Drupa este evenimentul internațional care reunește producători de echipamente pentru industria printului și soluții conexe acestui domeniu.

Astfel, Drupa este locul în care poate fi obținută o imagine completă în 360 grade a industriei printului, iar acest mediu este perfect pentru a genera trenduri. Focusul ediției de acest an a fost pus asupra tehnologiilor de următoare generație în printare și packaging , printare 3D și printare ecologică.

Una dintre concluziile Drupa este că printul digital își face din ce în ce mai mult loc în fața industriei printului offset.

Schimbarea este una dintre forțele principale care ne conduce viața de zi cu zi, iar în domeniul printului, aceasta înseamnă trecerea de la tiraje mari la tiraje mici.

Terry Mitchell, Vice Președinte Marketing la Fujifilm, divizia America de Nord, spune că vânzările pe echipamentele de print digital sunt în creștere. El a mai observat că:

“ Cererea pentru cărți în tiraje mici a creat oportunități pentru printul digital, iar tipografiile care folosesc această tehnologie au profitat de posibilitățile oferite de printul digital pentru a livra tiraje unice, personalizate la o valoare mai mare, adăugând output-uri precum buzunare tip plic, calendare sau postere. O altă zonă în care tehnologia digitală înlocuiește metodele tradiționale de print este cea a packaging-ului.  Tehnologia inkjet digital înlocuiește printul flexo clasic pentru producerea de etichete, etc.”

Zona în care atât tipografiile mari cât și cele mici pot profita e cea a diversității aplicațiilor pe care le are printarea digitală.

Provocarea de a trece de la offset la digital este în modul în care sunt finisate rezultatele tiparului digital. Pentru ca trecerea să fie cât mai ușoară, vă putem sfătui în ceea ce privește echipamentele și consumabilele cele mai potrivite printului digital. Vă punem la dispoziție o gamă diversificată de utilaje specializate care să vă întregească producția: de la echipamente de laminare care conferă originalitate produselor, la echipamente pentru tăiere, perforare și biguire, chiar și mașini de broșat.

În final, printarea digitală este ideală atât pentru tipografii cât și pentru clienți. Tirajele mici și programele de personalizare flexibile ale printului digital ajută pe fiecare să facă față schimbărilor cât mai ușor.

 

Sursa: Print Finish Blog